Ghetele Delphin GATOR sunt destinate pentru expediţiile extreme în special în timpul perioadelor mai reci ale anului. Bordura de cauciuc mai înaltă a tălpii ajunge până la înălţimea gleznelor, aceasta însemnând, că deplasarea prin bălţi, zăpadă topită şi noroi nu constituie o problemă pentru GATOR. În plus, această parte din cauciuc a ghetei se curăţă foarte bine. În partea posterioară din cauciuc a ghetei se află o proeminenţă, datorită căreia vă puteţi descălţa gheata fără probleme. Faţeta ghetei este realizată din material rezistent de nailon şi piele artificială. Aceste material rezistă foarte bine la timpul nefavorabil şi se impregnează foarte uşor în caz de nevoie. Limba ghetei este cusută până la înălţimea de 17cm, aceasta însemnând, că pe termen scurt vă puteţi deplasa în zone umede cu o asemenea adâncime. Şireturile sunt trecute prin ochiuri textile, în partea superioară există un ochi metalic. Interiorul ghetei este realizat dintr-un material plăcut din micro plus. De confortul termic se ocupă stratul de micro fibră între stratul exterior şi interior. Combinaţia materialelor de culoare neagră şi verde va fi apreciată nu numai de către pescari, dar şi de vânători, turişti şi toţi ceilalţi iubitori ai naturii. Contrar masivităţii ghetelor, acestea sunt foarte uşoare, ceea ce va fi foarte oportun în timpul unei deplasări îndelungate. De exemplu ambele ghete de mărimea 43 cântăresc numai 1200g.
Livrarea produselor se face prin firma de curierat.
Costul de expediere al oricărui produs prezent pe www.hunterstore.ro începe de la 30 RON și se calculează în funcție de greutatea coletului. Pentru comenzile mai mari de 700 RON livrarea se face GRATUIT.
Livrarea produselor comandate de pe site se face imediat ce comanda a fost confirmată de dumneavoastră la telefon unuia din operatorii noştri.
Durata de expediere a produselor depinde de stocul aferent. În mod normal, în 24 de ore de la confirmarea unei comenzi primiţi produsul acasă dacă produsul respectiv se află pe stocul nostru.
ATENTIE!!! În cazurile comenzilor care se plasează la sfârșit de săptămână, vinerea dupa ora 17 (respectiv, sâmbătă și duminică) din păcate nu vă putem onora comanda în 24 de ore. Comanda Dvs. în cazul în care este în stoc va fi pregătită și trimisă luni, iar livrarea la Dvs. va avea loc marți. De fiecare data veți fi sunat de un operator de al nostru pentru confirmarea comenzii. Vă mulțumim pentru înțelegere.
Dacă în anumite cazuri produsul nu se află pe stoc, un consultant vă va comunica telefonic sau prin e-mail durata de expediere a produselor comandate.
Încasarea banilor se va face de agentul care vă livrează produsele. Valoarea produselor este cea din momentul confirmării telefonice şi nimic altceva în plus.
IMPORTANT!!! Nu avem taxe şi comisioane ascunse! În momentul recepţionării produselor plătiţi exact cât v-a fost confirmat la telefon.
Reviews
There are no reviews yet.